Project Description

ATRACȚII TURISTICE

Cetatea Rupea

Pe drumul din Brașov spre Sighișoara, la o distanță de 92 de km de Bran sau prețul unei plimbări cu mașina de o oră, se ajunge în Rupea. Dominând de sus orașul, ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, o stâncă masivă din bazalt, a fost construitǎ și extinsǎ în secolele al XIV-lea– al XVII-lea, ca cetate de , observare, apărareși refugiu pentru satele din împrejurimi Cetatea Rupea.
Cetatea Rupea este situată la întretăierea drumurilor care făceau legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească (Valahia). Cetatea acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare și este una dintre cele mai vechi fortificaţii din judeţul Braşov. A fost atestată în anul 1324 sub denumirea de castrul Kuholm.
Începuturile cetății se leagă de civilizația dacilor și ulterior, ca mai toate așezările din Transilvania, fiecare populație și-a pus amprenta asupra sa, comunitatea săsească fiind ultima care a mai construit părțile de jos ale edificiului. Există câteva elemente importante ale cetății ce pun în valoare apectul masiv ale acesteia: Turnul Porții e primul prin care se trece, în fața lui fiind în trecut un șanț adânc peste care se așeza un pod mobil. Acesta este prevăzut cu canele prin care, o dinioară, se scurgea păcura încinsă. Turnul Slujitorilor a fost construit în același timp cu Turnul Slăninii și se află în apropierea fântânii. Traversând teritoriul Cetății de Mijloc printr-o poartă sub forma unei arcade, se ajunge în dreptul Capelei, în Turnul Cercetașilor și în Turnul Pentagonal. Pentru o panoramă și apogeul experienței în cetate, se urcă pe drumul șerpuit al scărilor care vă vor purta pașii în Căsuțele b, c ,d, căsuțe care au păstrat piatra originală și sunt singurele conservate până la nivelul acoperișurilor, și în Căsuța din vârf.
După o perioadă de reconstruire de trei ani, cetatea Rupea a fost redeschisă publicului în anul 2013.
Pentru o istorie mai completă, date și informații actualizate, precum programul de vizitare si prețul biletelor, accesați site-ul aici: www.rupeaturistica.ro