Project Description

ATRACȚII TURISTICE

Cetatea Oratea

Cetatea Oratea se află la o distanță de 32 km de Bran, după ce ați traversat minunatul drum al Culoarului Rucăr-Bran. Aflată într-o zonă absolut magnifică datorită peisajului montan, acest drum mertită făcut doar pentru a îi fi admirate poziția și ruinele acesteia.
În urma cercetărilor unor specialiști, această cetate a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea, prezumptiv în anul 1212, de cavalerii teutoni ca avanpost al sistemului de apărare a Țării Bârsei. Printre specialiștii care au atribuit cavalerilor teutoni ridicarea cetății se invocă în sprijinul acestei ipoteze tehnica de construcție, caracteristicile turnului care este deschis către interior, denumirea de Dealul Sasului a culmii la capătul căreia se află cetatea, precum și importanța deosebită pe care o avea drumul către Câmpulung din punctul de vedere al coloniștilor sași.
Cetatea Oratea, totodată cunoscută și sub denumirea de Cetatea Oratia (sau Orății) se afla pe Dealul Sasului, chiar lângă drumul ce duce spre Rucar, drumul ce lega în Evul Mediu orașele Câmpulung Muscel de Brașov, Țara Românească de Transilvania. Cetatea a jucat și un rol important din punct de vedere al comerțului, ea fiind punct vamal de negoț ce se făcea între cele două teritorii. Aici intrau în Țara Românească produse precum fier, oțel, arme, postav, catifea, pantofi, argintărie aduse de negustori din Transilvania și tot de aici porneau spre Brașov produse precum grâu, secarp, pește, piei de animale, miere, ceară sau bumbac luat de la turci.
Una dintre legendele ce s-au legat de cetate spune că însuși Vlad Țepeș a locuit în această cetate, mai ales în perioada când își dorea cucerirea teritoriilor Transilvaniei, și mai mult, se spune că turcii l-au prins pe domnitor chiar între zidurile acestei cetăți.
Chiar dacă din cetate, în prezent se poate vizita, admira doar un zid acoperit de brazi care seamănă cu un perete de munte și alte câteva bucăți din cetate, peisajul este de-a dreptul spectaculos. Iar pașii vă vor purta pe un vechi drum ce păstrează încă urmele fragile ale vremurilor de demult.