Castelul Bran
CASTELUL BRAN
Image is not available

Una dintre cele mai frumoase fortificații din lume vă așteaptă să îî treceți pragul la granița dintre vechile provincii istorice românești, Transilvania și Valahia.

Brașov
BRAȘOV
Image is not available

Dacă tot v-ați hotărât să vă petreceți timpul liber în Bran, și dorul de plimbare nu vă lasă să stați în cameră, ce ziceți de un traseu bogat în istorie, legende, povești și monumente deosebite, oferit de străzile Brașovului?
La o distanță de numai 28 de km de Bran, Brașovul vă așteaptă să îl descoperiți la pas.

Poiana Brașov
POIANA BRAȘOV
Image is not available

Pe un drum fermecător, ce pornește din Râșnov și urcă pe versantul vestic al masivului Postăvarul, la numai 22 km de Bran, ajungeți în Poaia Brașov.
Întinzându-se pe un platou la baza muntelui Postăvarul care face parte din lanțul Carpaților Meridionali, stațiunea Poiana Brașov, denumită și Poiana Soarelui, este un model de frumusețe.

Cetatea Feldioara
CETATEA FELDIOARA
Image is not available

La capătul unui drum pe 47km, pe malul stâng al Oltului, se află localitatea Feldioara. Imediat în spatele bisericii fortificate, mai sus pe deal, se ridică albă, frumoasă şi complet recondiţionată Cetatea Feldioaorei. Cu un istoric asemănător al Cetăţii Râşvovului, construită de cavalerii teutoni în secolul XII pentru a opri invazia hoardelor cumene, cetatea poartă numele Fecioarei Maria, protectoarea ordinului cavaleresc amintit.

Cetatea Prejmer
CETATEA PREJMER
Image is not available

Aflată la o distanță de 46km de Bran, una dintre cele mai deosebite bijuterii arhitectonice ale Brașovului, Cetatea Fortificată Prejmer vă invită să îi treceți pragul si să vă bucurați de comorile ascunde din ea.
Cea mai veche ridicare gotică din Transilvania, Biserica Evanghelică a cetății, a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată în același secol. Ca multe alte obiective din Transilvania, și acesta își are primele pietre de temelie puse de cavalerii Teutoni, ce au populat zona în secolele XII-XIII.

Cetatea Râșnovului
CETATEA RÂȘNOVULUI
Image is not available

La cca 15 km depărtare de Bran, pe drumul spre Brașov, străjuind poalele munților Bucegi se înalță frumoasa Cetate a Râșnovului. Situată strategic pe dealul de Sud al Orașului Rozelor, așa cum era numit în trecut Râșnovul, cetatea este unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri țărănești medievale din Transilvania.

Cetatea Rupea
CETATEA RUPEA
Image is not available

Pe drumul din Brașov spre Sighișoara, la o distanță de 92 de km de Bran sau prețul unei plimbări cu mașina de o oră, se ajunge în Rupea. Dominând de sus orașul, ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, o stâncă masivă din bazalt, a fost construitǎ și extinsǎ în secolele al XIV-lea– al XVII-lea, ca cetate de , observare, apărareși refugiu pentru satele din împrejurimi Cetatea Rupea.

Delta din Carpați
DELTA DIN CARPAȚI
Image is not available

Rezervația naturală piscicolă de la Dumbravita, supranumită “Delta din Carpați” este situată în zona Depresiunii Bârsei, județul Braşov, la 25 km N de Municipiul Braşov, pe segemtul DN1, ce străbate zona.
Această rezervație se caracterizeaza printr-o diversitate ornitologică și acvatică foarte ridicată față de alte ecosisteme din Depresiunea Bârsei.

Dino Park
DINO PARK
Image is not available

Aproape de intrarea în Cetatea Râșnovului, la marginea pădurii, s-a deschis cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei. Dino Parc.
Pe o suprafață de 1,5 hectare vă veți întâlni cu 47 de dinozauri, realizați în mărime naturală, după documentații tehnice riguroase și cercetări paleontologice de ultim moment. Aceștia au fost construiți din fibră de stică și rășini speciale asigurându-le astfel o durată de viață de 50 de ani.
Pe lângă întregul traseu pe care îl veți urma prin pădurea tematică, întregul parc este de fapt și unul de distracții.

Muzeul Vămii Bran
MUZEUL VĂMII MEDIEVALE BRAN
Image is not available

Casa Vămii, monument istoric şi de artă situat la poalele Castelului Bran, este un complex arhitectural compus din mai multe clădiri: un pavilion central cu subsol, parter și etaj, și trei corpuri anexe unite cu ziduri de piatră și cărămidă. Construcția, la început de mai mică amploare, datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, fiind ridicată în aceeași perioadă cu construirea cetății Branului, când vama se mută la Bran.

Muzeul Satului Brănean
MUZEUL SATULUI BRĂNEAN
Image is not available

În parcul din vecinatatea Castelului Bran a fost amenajat în anul 1961 un valoros muzeu etnografic şi antropologic al satului Brănean. Ansamblul cuprinde 18 monumente de arhitectură populară unde veți putea regăsi locuințe, gospodării, anexe și zone de lucru, instalații de prelucrare a lemnului și a lânii acționate hidraulic. Totodată, trecând pragul gospodăriilor reconstituite cât și originale brănene, se pot admira și piese din portul popular local, tradiții și îndeletniciri surprinse în obiectele expuse.

Peștera Valea Cetății
PEȘTERA VALEA CETĂȚII
Image is not available

Pe drumul din Râșnov spre Poiana Brașov, la numai 3 km distanță de centru orașului, se află Peștera Valea Cetății, cunoscută și sub numele de „Fundătura”.
Peștera este localizată pe versantul vestic al Masivului Postăvarul și este săpată într-un masiv calcaros din jurasic, străbătut de o rețea de galerii și crăpături formând 3 unități principale: Intrarea superioară, Sala Mare cu dimensiuni de până la 40 de metri și galeria care se duce în Valea Fundata sau intrarea inferioară/principală. Distanța aproximativă între cele 2 intrări este de 150 m în linie dreaptă și cu o diferență de nivel de 37 m.

Templul de la Șinca Veche
TEMPLUL DE LA ȘINCA VECHE
Image is not available

Pentru cei pasionați de legende și fenomene mai puțin explicabile, Mănăstirea de la Șinca Veche pare o destinație de neratat. La capătul unui drum de 60Km distanță de Bran, 45Km de Brașov și 22Km de străvechea ţară a Făgăraşului, se află satul Șinca Veche. Aici, în acest vechi sat românesc, sub Dealul Pleșuv există Mănăstirea Săpată în Piatră, cunoscută drept Templul Ursitelor, un loc fără vârsta despre care se spun povești fabuloase, încărcate de magie.

Cheile Râșnoavei
CHEILE RÂȘNOAVEI
Image is not available

După un drum de numai jumătate de oră de mers cu mașina, și la o distanță de 17km, veți ajunge pe un drum superb și anume în Cheile Râșnoavei.
Situate în Munții Bârsei, mai exact în capătul Masivului Postăvarul, sunt o grupare muntoasă, alb calcaroasă, săpată de mai multe fire de apă ce ajung în râul Valea Cheii.

Cetatea Oratea
CETATEA ORATEA
Image is not available

Cetatea Oratea se află la o distanță de 32 km de Bran, după ce ați traversat minunatul drum al Culoarului Rucăr-Bran. Aflată într-o zonă absolut magnifică datorită peisajului montan, acest drum mertită făcut doar pentru a îi fi admirate poziția și ruinele acesteia.
În urma cercetărilor unor specialiști, această cetate a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea, prezumptiv în anul 1212, de cavalerii teutoni ca avanpost al sistemului de apărare a Țării Bârsei.

PlayPause
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow
Castelul Bran
Brașov
Poiana Brașov
Cetatea Feldioara
Cetatea Prejmer
Cetatea Râșnovului
Cetatea Rupea
Delta din Carpați
Dino Park
Muzeul Vămii Bran
Muzeul Satului Brănean
Peștera Valea Cetății
Templul de la Șinca Veche
Cheile Râșnoavei
Cetatea Oratea
previous arrow
next arrow